Kingston anunta un alt fel de stick USB la IDF

de: Alexandru Puiu
18 09. 2012

Kingston DataTraveler Workspace este numele unui gadget care ar putea fi solutia multor probleme de securitate din mediul corporate, prin simplul fapt ca va putea gazdui o versiune de Windows To Go.

Stickul din imaginea de mai sus a celor de la Kingston este compatibil cu orice port USB 2.0 sau 3.0, insa in loc sa incorporeze un tip de memorie flash pe care o vedem de obicei intr-un stick USB, acesta se apropie mai mult ca arhitectura de un SSD. DataTraveler Workspace integreaza o memorie flash ultra rapida si un controller SandForce cu suport pentru comenzile TRIM si S.M.A.R.T. Cu toate ca la 32GB ar fi perfect pentru un transfer rapid de date, scopul sau este de rula un Windows 8 de pe stick. In acest caz este vorba de Windows To Go o versiune de Windows 8 descrisa de Microsoft intr-un comunicat ca fiind ,,O distributie de Windows 8 complet configurabila de la distanta intr-un mediu corporate, optimizata pentru a rula de pe un stick bootabil.”

In lumea reala eficienta unor astfel de stick-uri vine din faptul ca administratorii unor retele corporate le pot da angajatilor ca acestia sa poata rula oricand si oriunde o distrbutie securizata de Windows 8, cu acces la reteaua coporatiei, de pe orice PC cu un port USB liber. Ca o evolutie a dispozitivelor similare de acum cativa ani, Windows-ul de pe acesta ruleaza aproximativ un minut fara stick conectat, fara sa pierdeti informatiile, timp in care va avertizeaza ca ar trebui sa conectati stick-ul inapoi.

Momentan nu exista un pret pentru acest produs, insa avand in vedere densitatea termenului corporate in comunicat cu siguranta nu va fi prea accesibil. In ceea ce priveste spatiul de stocare, 32GB, 64GB si 128GB sunt capacitatile standard.